Cu o noapte înainte de începerea școlii aproape că n-am dormit. De parcă eu urma să merg la școală. M-am întors de pe o parte pe alta, cu tot felul de gânduri. Oare cum va fi? Cum se vor simți? Se vor integra? Le va plăcea?
Pe 7 septembrie am ajuns la Colegiul Newton. O școală britanică, cu predare în limba engleză și cu spaniolă, ca a doua limbă, în care învață copii de peste 50 de naționalități.
Parcă am aterizat într-o altă lume.
Și, într-un fel, chiar asta am făcut.
În sala de sport imensă erau părinți și copii veniți, la fel ca noi, pentru un nou început. Se simțeau în aer curiozitatea, entuziasmul și emoții infinite.
Un discurs de 15 minute și un gând care mi-a rămas
Directorul școlii, Hugo Liz de Castro, originar din Portugalia și cu peste 25 de ani de experiență în educație, ne-a vorbit despre principiile școlii, obiective și rezultate.
Dar mie mi-a rămas altceva.
Accentul pus pe gândire. Pe spiritul critic. Pe capacitatea copilului de a-și pune întrebări, de a lucra în proiecte și, implicit, de a învăța să lucreze cu ceilalți.
Discursul a durat aproximativ 15 minute. Simplu. Fără prea multă solemnitate.
Apoi copiii au fost repartizați pe clase.
Eu am mers cu Catinca.
Raul, cu Lucas.
Cu zâmbete, căldură și… iPad :)
În clasă am vorbit despre toate lucrurile practice: regulile de intrare, autobuzul școlar, programul, meniul cantinei, curricula școlară și profesorul de sprijin.
Dar nu informațiile mi-au atras cel mai tare atenția.
Ci felul în care ne-au fost transmise.
Cu zâmbete.
Cu căldură.
Cu deschidere.
Atipic, pentru unele dintre experiențele pe care le-am trăit eu în școală și, pe alocuri, chiar și copiii mei.
Școala le pune la dispoziție și câte un iPad pentru diferite materii și proiecte.
Aici trebuie să recunosc că generația mea a suferit puțin. :))
Noi n-aveam la dispoziție nici măcar cretă colorată!
Și totuși, iată-ne acum, părinți ai unor copii, care vor învăța folosind tehnologie, pe care noi nici n-o puteam imagina, când stăteam în băncile noastre. Mi se pare fascinant cât de mult se poate schimba lumea într-o singură generație.
Year 10 și Year 5
Sistemul este diferit de cel cu care eram obișnuiți.
Școala este organizată în etapele Infantil, Primaria, Secundaria și Bachillerato, iar mai târziu elevii pot urma drumul spaniol, prin Bachillerato Nacional, sau International Baccalaureate – IB Diploma.
Lucas este acum în Year 10.
Ar fi putut intra în „Year 11", dar am decis împreună cu conducerea școlii că pentru el este mai potrivit așa. Lucas a dat admitere la această școală, constând într-un test de limbă engleză, un test de raționament logic și matematică. Foarte mult a ajutat atestatul Cambridge. Iar exigența doamnei profesoare Solomon a ajutat!😊
Catinca a susținut doar un test de limbă engleză.
„Year 11" este ultimul an al învățământului secundar obligatoriu și vine cu examene importante. Iar Lucas tocmai a trecut prin examenul de clasa a VIII-a în Cluj, și-a schimbat țara, limba, școala, colegii și, în același timp, își continuă intens drumul în fotbal.
Nu trebuie să demonstreze nimic nimănui. Are nevoie de timp să se adapteze. Să se conecteze. Să-și găsească locul.
Și vreau să-i oferim timpul acesta.
Dirigintele lui Lucas predă germană, engleză și AI. Este născut în Germania și locuiește în Spania din 2006. Și a încheiat discursul astfel:
„noi îi lăsăm să se zbată. Nu le dăm soluțiile pe tavă!"
Catinca este în Year 5.
Are o învățătoare minunată și, timp de un an, va avea și un profesor de sprijin care să o ajute să învețe mai repede limba engleză.
Programul lor va fi între 9 și 15 și vor purta obligatoriu uniformă.
Yoga, scrimă, AI și… chineză
Copiii au la dispoziție mai multe activități opționale și o lună pentru a decide ce vor să aleagă.
Și aici mi-au sclipit puțin ochii.
Yoga & mindfulness. Scrimă. Patinaj. Știință și AI. Arta povestirii. Inițiere în antreprenoriat, cu dezvoltarea propriilor idei și proiecte. Arhitectură și design. Club de podcast. Tehnici și metode de învățare.
Și, nu în ultimul rând…
limba chineză.
M-am uitat la toate opțiunile și mi-am dat seama că îmi place ideea unei școli, în care un copil poate descoperi nu doar ce știe să facă, ci și cine ar putea deveni.
Nu știu ce vor alege.
Și poate că tocmai asta e partea frumoasă. Au timp să descopere.
Prima zi s-a terminat. Povestea abia începe.
Copiii s-au întors acasă entuziasmați.
Dar și cu multe întrebări. Și adevărul este că nici noi nu avem toate răspunsurile. Le vom descoperi împreună!
Vor fi, cu siguranță, zile frumoase. Dar nu-mi imaginez nicio secundă că totul va fi ușor. Vor exista și momente provocatoare.
Dar avem resurse să mergem înainte.
Și, mai ales, nu uităm de ce suntem aici.
Cred în continuare, că una dintre cele mai bune investiții pe care le putem face este în educația copiilor noștri.
Nu doar pentru diplome.
Ci pentru mintea lor, pentru curajul lor, pentru felul în care vor învăța să privească lumea și să-și găsească locul în ea.
Ca să le fie lor mai bine.
Și, poate, prin ei, să ne fie tuturor puțin mai bine.
Deocamdată, îi privesc pe amândoi pornind spre școala lor nouă și simt acel amestec ciudat, pe care probabil numai un părinte îl înțelege: aș vrea să-i protejez de tot și, în același timp, să le dau curajul să plece singuri spre tot ce îi așteaptă.
Poate că asta este și lecția noastră, ca și părinți, din prima lor zi de școală în Spania.
Nu trebuie să le netezim drumul. Trebuie doar să fim acolo, aproape, în timp ce ei învață să meargă pe drumul lor.
Iar în dimineața asta, privindu-i intrând într-o școală nouă, într-o țară nouă, într-o limbă care încă nu le aparține pe deplin, ne-am dat seama, că nu doar copiii mei au început un nou an școlar.
Am început și noi, împreună, o nouă lecție de viață. Și, ca în orice primă zi de școală, nu știm încă toate răspunsurile.
Dar ce frumos, că avem curajul să ridicăm mâna și să învățăm. ❤️