Am fost la Aqualandia, în Benidorm. Noi patru, împreună cu sora mea și familia ei. O zi pe care o programaserăm pentru distracție, relaxare, apă și, bineînțeles, puțină adrenalină.
Parcul era plin de oameni veniți din toate colțurile lumii, iar toboganele… spectaculoase. Unele atât de spectaculoase încât, în cazul meu, a fost suficient să le admir de jos. :)
Cel roșu, tip capsulă, mi-a atras imediat atenția. Genul acela de tobogan la care te uiți de jos și te întrebi, foarte serios:
„De ce ar face cineva asta de bunăvoie?”
Nu, nu m-am dat:)
Eu am ales varianta potrivită nivelului meu de curaj și am stat cuminte, alături de ceilalți copii, sub o găleată imensă, care se umplea încet cu apă. Și, la un moment dat, se răsturna peste noi. Wowwww:)! Cam atât presupune „senzație tare” pentru mine. Și este suficient. Nu duc lipsă de adrenalină în viața de zi cu zi. :)
Și apoi… pățania
În interiorul parcului a trebuit să închiriem colace, contra cost, pentru a avea acces la anumite atracții acvatice.
La un moment dat, Catinca a rămas singură pe unul dintre traseele cu apă. Doar câteva minute. Suficient însă, cât doi băieți, de aproximativ 12 ani să-i smulgă colacul din mână.
A venit la noi plângând. Nu cred că plângea atât pentru colac, cât de ciudă și de neputință.
Printre lacrimi, mi-a spus foarte hotărâtă:
“Mami, m-am luptat cu ei! Dar dacă îi prind…”
Am încercat să-i distragem atenția. Alături de Lucas și de verișorul ei, Catinca s-a întors repede la distracție și s-au dat în toate „nebuniile pământului”.
„Mami, uite infractorii!”
Spre sfârșitul zilei eram cu toții istoviți de soare, apă și kilometrii făcuți prin parc. Am decis, că e timpul să ne îndreptăm spre ieșire.
Și atunci, într-o fracțiune de secundă, Catinca a zbughit-o de lângă mine.
„Mami! Nu ți-am zis! Am făcut o poză cu mascota, Rechinul. Uite-mă aici!”
M-am dus după ea și am găsit fotografia. Catinca, fericită, alături de rechin.
După câteva secunde, aud:
„MAMIIII! UITE INFRACTORII! ÎN POZA DE MAI JOS!”
Ce se întâmplase?
După ce Catinca își făcuse fotografia cu mascota, cei doi băieți care îi luaseră colacul își făcuseră și ei o poză. Probabil la doar câteva momente distanță. Astfel se explică, de ce poza lor era aproape de poza Catincăi, printre zecile de poze afișate.
Nu vă pot reda în cuvinte expresia Catincăi. Uimire. Satisfacție. Bucurie.
Îi prinsese!
În mintea ei, cazul era practic rezolvat.
Am chemat paza, am explicat ce se întâmplase, iar ei au preluat fotografia celor doi băieți pentru a gestiona situația.
Ne-am îndreptat apoi spre casă.
Pentru noi, povestea se încheiase.
Pentru Catinca însă, ancheta abia începea.
Pe drum își construia deja scenariile:
“Acum îi prind. Le dau amendă. Le interzic să mai intre în parcul de distracții și… poate merg și la închisoare câteva zile:))
Am lăsat-o să savureze victoria.
A fost o zi minunată.♥️
Cu familie, apă, râsete, adrenalină, copii fericiți. Și o poveste de neuitat, despre doi băieți, care au avut neinspirata idee să fure un colac și apoi să se fotografieze, senini, la locul faptei. :))
În final, “infractorii” au rămas cu poza. Noi, cu povestea. :)